Castrul Roman de la Turda, deschis publicului după zece ani de restaurare
Castrul Roman de la Turda și-a deschis oficial porțile pentru publicul larg vineri, 11 septembrie, a anunțat primăria. Situl, vechi de aproximativ 2.000 de ani, poate fi vizitat acum de toți cei interesați, după o perioadă de restaurare care s-a întins pe zece ani. Până în prezent, accesul fusese permis exclusiv în grupuri organizate.
Potrivit autorităților locale, în cadrul lucrărilor au fost restaurate și puse în valoare clădirea comandamentului, termele, bastioanele și drumurile romane. De asemenea, traseele de vizitare au fost amenajate astfel încât acest loc să poată fi descoperit și înțeles de către vizitatori.
Inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 2024
Castrul Legiunii a V-a Macedonica de la Potaissa a fost inclus în 2024 în Patrimoniul Mondial UNESCO, ca parte a ansamblului „Frontierele Imperiului Roman – Dacia”. Această recunoaștere este considerată importantă pentru Turda și pentru valoarea patrimoniului local.
Un monument cu o istorie de două milenii
Castrul Roman de la Turda este descris ca cel mai important monument istorico-arheologic al Potaissei, situat pe platoul Dealul Cetății. Ruinele sale s-au păstrat până târziu în evul mediu, devenind atât o sursă de piatră fasonată folosită pentru nevoile edilitare ale Turzii până în secolul al XIX-lea, cât și o sursă de antichități de tot felul: piese arhitectonice, sculpturi, mozaicuri, inscriptii pe piatră, monede și obiecte mărunte, descoperite fortuit și intrate, în majoritate, în diferite colecții și muzee.
În anul 1574, călătorul francez Pierre Lescalopier descria o poartă a castrului, posibil aceeași poartă de pe latura de nord menționată între 1599 și 1603 de umanistul transilvănean St. Zamosius (Szamoskozy). Poarta era arcuită, construită din mari blocuri de piatră fasonate. Prăbușirea porții la 1657, menționată de istoricul W. Bethlen, a fost probabil doar parțială, poarta fiind amintită și în anul 1677 de Fr. Fasching.
Castrul era aprovizionat cu apă printr-o conductă din tuburi de teracotă, care intra prin poarta decumana; funcționau și multe fântâni, dintre care una a fost descoperită într-o încăpere din principia. Un canal deversor al apelor reziduale se observă în apropierea colțului nord-estic al castrului, conservat și protejat de o construcție specială.
O parte din vestigiile cercetate arheologic în castru au fost consolidate și conservate, devenind puncte vizitabile: poarta de pe latura de vest (porta decumana), un bastion de curtina pe aceeași latură, bastionul din colțul nord-vestic, unele părți din clădirea comandamentului (principia) și canalul deversor de lângă colțul nord-estic.