A murit criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu.

Alex Ștefănescu a murit la vârsta de 76 de ani. Anunțul a fost făcut de scriitorul Daniel Cristea-Enache.

„O veste care îndoliază cultura română: a murit marele critic și istoric literar Alex Ștefănescu. Dumnezeu să-l odihnească”, a anunţat Daniel Cristea-Enache.

Alex Ștefănescu, născut pe 6 noiembrie 1947, la Lugoj, a fost critic și istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1977. El s-a stins din viață la vârsta de 76 de ani.

Despre marele critic și istoric literar Alex Ștefănescu

A absolvit liceul în Suceava, în anul 1965, iar apoi a urmat cursurile Facultății de Limba și Literatura Română de la Universitatea din București, între anii 1965 și 1970, conform informațiilor prezentate în „Dicționarul general al literaturii române”, publicat sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, București, 2007).

Alex Ștefănescu a publicat numeroase volume de critică literară

A semnat numeroase volume în diverse domenii literare, incluzând critică și teorie literară, antologii de literatură, proză, teatru și publicistică. Printre acestea se numără:

  • „Preludiu” (1977),
  • „Jurnal de critic” (1980),
  • „Între da şi nu” (1982),
  • „Dialog în bibliotecă” (1984),
  • „Introducere în opera lui Nichita Stănescu” (1986),
  • „Prim-plan” (1987),
  • „Gheața din calorifere și gheața din whisky: Jurnal politic 1990-1995” (1996, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor).

De asemenea, a publicat lucrări precum „Întâmplări” (2000), „Ceva care seamănă cu literatura” (2003, distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), „Jurnal secret” (2005), „Jurnal secret. Noi dezvăluiri” (2007), „Jurnal secret. Dezvăluiri complete. 2003-2009” (2009), „Bărbat adormit în fotoliu. Întâmplări” (2010), „Cum se fabrică o emoţie” (2010), „Texte care n-au folosit la nimic” (2014), „Jurnal secret. Serie nouă (2009-2015)” (2016), și altele. În 2013, a fost publicată cartea „Convorbiri cu Alex. Ştefănescu” de Ioana Revnic.

Sursa: Antena3.ro