Dezastrul de la Salina Praid: O oglindă a incompetenței instituționale
Într-o lume în care responsabilitatea ar trebui să fie fundamentul oricărei administrații, cazul Salinei Praid se ridică precum un monument al neglijenței și al pasivității. Într-o tăcere asurzitoare, timp de 18 ani, avertismentele specialiștilor au fost ignorate, iar soluțiile tehnice propuse au fost lăsate să se piardă în hățișurile birocrației. Administrația „Apele Române” și Societatea Națională a Sării (SALROM) au transformat gestionarea riscurilor într-un joc al pasării responsabilității, culminând cu un dezastru ecologic de proporții.
În 2007, un studiu realizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale și Resurse Radioactive avertiza asupra pericolului iminent al inundării Salinei Praid. Zonele cu „umiditate ridicată” de lângă puțul Doja, identificate atunci, au devenit epicentrul infiltrațiilor care, în 2025, au dus la pătrunderea a milioane de metri cubi de apă ultrasărată în galerii. Soluția tehnică propusă, devierea cursului de apă, a fost ignorată cu o indiferență care sfidează orice principiu al responsabilității publice.
Un dezastru anunțat, dar neprevenit
Pe 29 mai 2025, Salina Praid a fost complet inundată, iar consecințele au fost devastatoare. Structura de rezistență a uneia dintre cele mai mari saline din Europa a fost compromisă, zeci de persoane au fost evacuate, iar 50.000 de locuitori din aval au rămas fără apă potabilă. În plus, riscul surpării întregului planșeu al minei vechi amenință locuințele și obiectivele turistice din zonă, amplificând dimensiunea tragediei.
Impactul economic este la fel de grav. Contaminarea solului pune în pericol 45 de gospodării, iar distrugerea zonei turistice afectează economia locală. Guvernul a alocat 300 de milioane de lei pentru pagube, însă această sumă nu poate compensa pierderile suferite de comunitate. Activarea Mecanismului European de Solidaritate subliniază gravitatea situației, dar ridică și întrebări despre capacitatea statului de a preveni astfel de catastrofe.
Inacțiunea ca formă de abuz
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a depus un denunț penal, cerând tragerea la răspundere a celor vinovați. Inacțiunea autorităților, în ciuda avertismentelor repetate, reprezintă o formă gravă de abuz asupra cetățenilor. Statul are obligația de a preveni, nu doar de a repara, iar pasivitatea în fața riscurilor este o trădare a încrederii publice.
Lucrările de regularizare a pârâului Corund, începute în 2012, nu au fost niciodată finalizate. Betonarea și impermeabilizarea, etape esențiale, au fost abandonate, iar soluția tehnică adoptată în regim de urgență în 2025 fusese recomandată încă de acum 18 ani. Această cronologie a neglijenței scoate la iveală un sistem incapabil să acționeze în interesul cetățenilor.
O criză a responsabilității
Dezastrul de la Salina Praid nu este doar o tragedie ecologică și economică, ci și o criză a responsabilității. Este o oglindă a unui sistem care prioritizează inerția în locul acțiunii, care ignoră avertismentele și care tratează viețile și bunăstarea cetățenilor cu o indiferență cinică. Într-o societate care aspiră la progres, astfel de episoade ar trebui să fie imposibile, iar cei responsabili trebuie să fie trași la răspundere.
FACIAS continuă să monitorizeze desfășurarea anchetei, subliniind că pasivitatea instituțională nu poate fi tolerată. Într-o lume în care prevenția ar trebui să fie regula, nu excepția, cazul Salinei Praid rămâne un memento dureros al prețului pe care îl plătim pentru neglijență.