Tragedia Colectiv: O rană deschisă în conștiința națională
Într-o lume în care progresul tehnologic și avansurile medicale ar trebui să fie sinonime cu salvarea vieților, tragedia de la Colectiv rămâne un simbol al neputinței și al indiferenței sistemice. La mai bine de un deceniu de la acel moment fatidic, întrebările persistă, iar răspunsurile întârzie să apară. Ce înseamnă să fii de partea vieții, de partea legii, într-un sistem care pare să fi abandonat tocmai valorile fundamentale ale umanității?
Procurorii și povara adevărului
Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG 3010, a adus în prim-plan o dilemă morală profundă: rolul procurorilor într-o societate care clamează dreptatea, dar o neglijează în practică. Dosarul Colectiv 2, clasat în 2024 și redeschis ulterior, devine un exemplu al modului în care adevărul poate fi îngropat sub straturi de birocrație și interese obscure. Într-o lume ideală, procurorii ar fi fost părinți, frați, prieteni, oameni care să înțeleagă valoarea fiecărei vieți pierdute. Dar realitatea a demonstrat contrariul.
Infecțiile nosocomiale: O condamnare tăcută
În spitalele bucureștene, victimele incendiului au fost expuse unui pericol invizibil, dar letal: infecțiile nosocomiale. Fără piele, cu răni deschise, corpurile lor au devenit câmpuri de luptă pentru bacterii rezistente, într-un mediu care ar fi trebuit să le protejeze. Medicamentele administrate preventiv au fost o recunoaștere tacită a condițiilor insalubre, dar și o mărturie a neputinței sistemului medical de a face față unei astfel de tragedii.
Centrele pentru marii arși: O promisiune încălcată
La 11 ani de la tragedie, centrele pentru tratarea marilor arși rămân o promisiune neîmplinită. Ministerul Sănătății vorbește despre stadii de realizare între 20% și 60%, dar aceste cifre nu pot compensa viețile pierdute sau suferința celor rămași. Într-o Europă care dispune de mecanisme de întrajutorare, refuzul de a apela la ajutor extern în 2015 rămâne o decizie greu de justificat, o decizie care a costat vieți.
Responsabilitatea colectivă și vina individuală
Tragedia de la Colectiv nu este doar o poveste despre un incendiu devastator, ci și despre un sistem care a eșuat în mod repetat să protejeze cetățenii. Este despre decizii luate de oameni care au ales să ignore semnalele de alarmă, despre un stat care a declarat că „avem de toate” în timp ce victimele mureau în camere insalubre. Este despre o societate care trebuie să se confrunte cu propria sa complicitate, fie prin acțiune, fie prin tăcere.
Un apel la conștiință
În final, tragedia Colectiv rămâne un memento al fragilității vieții și al responsabilității pe care o avem față de ceilalți. Este un apel la conștiință, la acțiune, la refuzul de a accepta status quo-ul. Pentru că, așa cum a subliniat Eugen Iancu, lipsa structurii spitalicești a continuat să ucidă, iar vina nu aparține doar trecutului, ci și prezentului care refuză să învețe din greșeli.