FACIAS acuză CNPP că încearcă să blocheze în instanță acțiunea pentru indexarea pensiilor
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) cere respingerea acțiunii prin care Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a solicitat obligarea instituției la majorarea pensiilor conform obligațiilor legale, a transmis fundația joi, într-un comunicat de presă. Potrivit FACIAS, în întâmpinarea depusă la Curtea de Apel București, CNPP invocă mai multe excepții procedurale și contestă inclusiv dreptul fundației de a apăra în acest proces interesele pensionarilor afectați de înghețarea pensiilor.
„În loc să caute soluții pentru pensionarii care trebuie să suporte povara scumpirilor din aceleași pensii care nu au mai fost majorate de 2 ani, CNPP, instituția care coordonează sistemul public de pensii, este preocupată să blocheze în instanță, prin excepții procedurale, acțiunea FACIAS pentru reluarea indexării, o lege pe care statul nu a mai aplicat-o din anul 2024”, a transmis fundația. FACIAS a răspuns acestor excepții arătând judecătorilor că apărarea cetățenilor împotriva abuzurilor autorităților face parte din obiectivele sale statutare și include inițierea unor procese pentru protejarea drepturilor acestora.
Pentru a combate susținerea CNPP privind lipsa unui interes concret în proces, FACIAS a depus la dosar liste cu sute de pensionari care au solicitat ajutorul fundației și care susțin demersul judiciar inițiat în martie 2026. Potrivit comunicatului, aceștia sunt beneficiari ai sistemului public de pensii, afectați în mod direct de neindexarea pensiilor, având un interes real și legitim în reluarea mecanismului legal de indexare și în protejarea puterii de cumpărare a veniturilor lor, în contextul creșterii continue a prețurilor.
Fundația avertizează că, pe durata suspendării indexării pensiilor, prețurile de consum au crescut cumulat cu aproximativ 15,6% între decembrie 2024 și septembrie 2026. Raportat la această scumpire medie, un pensionar rămas cu o pensie de 2.000 de lei ar avea nevoie de cel puțin 312 lei în plus în fiecare lună doar pentru a-și păstra puterea de cumpărare de la sfârșitul lui 2024.
Presiunea scumpirilor este cu atât mai greu de suportat pentru pensionarii cu venituri mici. Din cei 4,7 milioane de pensionari înregistrați de CNPP în septembrie 2026, peste 3,6 milioane aveau pensii ce nu depășeau 4.000 de lei pe lună. Mai grav, peste 800.000 de pensionari primesc de la stat numai 1.281 de lei pe lună, o sumă care reprezintă mai puțin de o treime din acest coș de consum.
În procesul formulat, FACIAS a solicitat Curții de Apel București să respingă excepțiile invocate de CNPP și să examineze pe fond solicitarea privind indexarea pensiilor. Fundația a continuat demersurile pentru protejarea veniturilor pensionarilor prin contestarea suspendării indexării anuale a pensiilor din sistemul public. La 19 ianuarie 2026, aceasta a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională a României în legătură cu prevederile Legii nr. 141/2025 care au blocat indexarea și pentru anul 2026. Legea a menținut la 81 de lei valoarea punctului de referință, folosit la calcularea pensiilor, și a amânat aplicarea mecanismului de indexare până în 2027.
În februarie 2026, fundația a transmis Guvernului și Casei Naționale de Pensii Publice o plângere prealabilă, prin care a cerut indexarea urgentă a valorii punctului de referință, anunțând că va apela la instanță dacă cele două instituții nu vor da curs solicitării. La 30 martie 2026, FACIAS a anunțat că a acționat în judecată CNPP la Curtea de Apel București, cerând judecătorilor să oblige instituția să inițieze demersurile pentru indexarea anuală a valorii punctului de referință și solicitând sesizarea Curții Constituționale cu privire la prevederile care au înghețat acest indicator.
În aprilie 2026, fundația a publicat un formular prin care pensionarii pot susține acțiunea în instanță. În mai 2026, Federația Națională „OMENIA” a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România și-a exprimat susținerea oficială pentru procesul deschis de FACIAS împotriva Casei Naționale de Pensii Publice, pentru deblocarea indexării pensiilor.