Sorana Cîrstea pleacă acasă cu 80.220 de dolari.

Sorana Cîrstea, eliminată în optimile Miami Open

Sorana Cîrstea, locul 24 WTA, a fost învinsă în optimile turneului de la Miami de Danielle Collins (53 WTA), scor 4-6, 2-6.

În faţa lui Collins nimic n-a mers conform planului. Serviciul americancei a pus-o constant în dificultate pe Sorana Cîrstea. În actul inaugural a fost o defensivă continuă şi epuizantă. Măcinată de loviturile năprasnice de forehand, sportiva „tricoloră” a cedat setul după 40 de minute.

58% a fost procentajul punctelor câştigate de Sorana Cîrstea cu primul serviciu. Collins a fost net superioară. Collins n-a lăsat nimic la voia întâmplării, a continuat să dea cât de tare poate. A găsit des liniile terenului şi biletul către sferturile de finală. Acolo va da peste Caroline Garcia (27 WTA). Franţuzoaica a trecut de altă americancă, Coco Gauff (3 WTA), scor 6-3, 1-6, 6-2.

Sorana Cîrstea pleacă de la Miami cu un cec în valoare de 101.000 dolari şi 120 de puncte WTA. N-a reuşit să apere semifinala făcută anul trecut. Va pierde cel puţin trei locuri în ierarhia mondială, potrivit Mediafax.

Sursa: Antena3.ro